Daca ti-ai abandonat visurile undeva in trecut, e timpul sa te scuturi de praf pentru ca poti sa o iei de la capat, oricand. 

Mama, da Ionel se bate!

Mama, da Ionel se bate!

Politicienii din Moldova au o misiune extrem de dificilă. Ei trebuie să guverneze o societate divizată, intolerantă şi veşnic nemulţumită. În aceste condiţii ei au nevoie de calm, maturitate şi strategii pe termen lung, dar se poartă exact ca noi – emoţional, demonstrativ, agresiv. Situaţia din Parlament nu se deosebeşte cu nimic de un troleibuz municipal în ora de vîrf. Mutre acre, obosite, oameni ce se calcă în picioare, bătrîne care privesc rău la tineri care şed pe scaun, privesc pe geam şi nu văd nimic în jur.

Deputaţii, din păcate, nu au înţelepciunea vîrstei lor. Sunt nişte copilaşi. Cu pofte, obide şi apeluri la autorităţi superioare. Unii se jeluie la televiziuni, alţii la ambasade. Explodează în replici emoţionale acolo unde se cere raţiune şi au probleme personale mai importante decît cele naţionale.

Alegerea preşedintelui este o prioritate majoră pentru Moldova. Vacanţa acestui post face ca orice act de guvernare să fie adhoc şi temporar. Face orizontul politic să fie de un an. Îndepărtează investitorii şi partenerii europeni. Ultimii o spun pe şleau: „Alegeţi măcar şi o păpuşă. În comparaţie cu reformele de fond pe care le aşteptăm de la voi în justiţie, economie, educaţie sau administraţie publică, alegerea preşedintelui este un simplu gest.”

Şi într-adevăr e un gest. Un gest care ar prelungi guvernarea AIE cu 3 ani. Dar pentru băieţeii din parlament gesturile şi vorbele sunt mai importante decît faptele.

De ce sunt deputaţii noştri supăraţi unii pe alţii?

Voronin e supărat pe Ghimpu pentru că îl numeşte cu cuvinte urîte. Pe Lupu pentru că l-a trădat. Pe Filat pentru că vrea Moldova fără Voronin. Tot AIE-ul pentru 7 aprilie. Pe Dodon pentru că s-a vîndut.

Ghimpu e supărat pe Voronin pentru că se numeşte comunist. Pe Filat pentru că e obraznic. Pe Lupu pentru că îi ocupă locul. Pe Dodon pentru că e bursuc. Pe Greceanîi pentru că e Zina-Carabina.

Filat e supărat pe Lupu pentru că Plahotniuc. Pe Ghimpu pentru că ţipă. Pe Voronin pentru că e şmecher. Pe Godea pentru că Viena.

Lupu e supărat pe toţi pentru că nu-i preşedinte. Inclusiv pe Plahotniuc e supărat şi chiar înjură din cauza asta. Pe Voronin e supărat că l-a numit doi metri de bulbuci. Pe Filat e supărat din cauza ratingului. Pe Ghimpu că-i fugăreşte electoratul rusofon.

Dacă nu i-ar arăta nimeni la televizor, politicienii noştri s-ar aşeza pe buci şi ar da din picioare plîngînd de milă. Toţi merită să fie acolo sus, în vîrful piramidei, printre nori şi zei, dar se bălăcesc într-o băltoacă politică din care de doi ani nu pot ieşi. Din cînd în cînd ies în faţa jurnaliştilor şi încep să-şi pună porecle: unu-i păpuşar, altul e pescar, al treilea e vrăjitor politic, altul e pupsik glamuros, unul umblă ca tuzik, altul linge kilometri de asfalt şi toţi se trimit unul pe altul la medic să se controleze la cap.

Nu de aşa lideri are nevoie o ţară cu nasul în glod.

Cînd va veni acea zi în care ne va fi dragă unul de altul?!

Mă tem că nu va fi ziua alegerilor...

Armani

Azi s-a întîmplat să trec prin Piaţa Centrală. Treceam ca un vînt (de mică viteză) printre oamenii puternic grabiti, cu ochii bunghiti, pe feţele uscate si obrajii rozovi, angajaţi în tîrguieli de ultimatum, arătînd cu degetele de pămînt spre roadele obosite , scuipîndu-şi clăbucii printre picioarele trecătorilor.

Un miros de ardei verzi i'mi gîdila nările, împletindu-se în arome de salată. Întind ochii în cer, e albastru şi gol. Aş călca pe acolo, acolo nu are cum să răsune muzica asta ieftină de la sitarim, mînca-o-ar liniştea.

- Asta-i tare bună, de firmă. Uite, mătuşă, Armani!!!

Gîndurile mele au fost accidentate de vorbele unui vînzător ocupat cu o băbuţă de vreo 70 de ani, în cîrjă, zbîrcită şi oarbă din cîte-mi puteam da seama din felul ei de a pipăi haina lăsînd ochii să hoinărească. Mă oprisem printre oameni, fără vreo direcţie. Cumpăra bunicuta o haină nepoţelului de vreo 10 anişori. Iar el aşa micuţ şi subţirel, se pierdea în tricoul alb, mult prea mare, cu guler piestriţ. Ptiu, Armani...

Zîmbeam. Nu ştiam ce e mai hazliu..vînzătorul cu pretenţii glamour din Piaţa Centrală sau faptul că le spunea unei bunici şi unui prichindel cine ştie din ce tărîmuri veniţi pentru care cuvîntul "Armani" e ca şi "PIB".

Mi-am continuat pasul. Urcam spre cer. Popas în 188

 La Chisinau, in Tara Vinului

 În dimineaţa zilei de 8 octombrie, observ o mare agitaţie în piaţa de la intrarea în „Moldexpo”. O fanfară poziţionată strategic lângă porţile Centrului Expoziţional interpretează marşuri, iar ansamblul folcloric „Crenguţa de iederă” întâmpină oaspeţii cu chioteasurzitoare. Bachus, zeul vinului, cu o coroană de frunze tomnatice căzută pe o tâmplă, îl serveşte pe Vlad Filat cu pâine şi sare. Prim-ministrul urmează să anunţe deschiderea oficială a sărbătorii Ziua Naţională a Vinului.

Vinurile Moldovei, scoase din categoria produselor alcoolice

Din cuvântarea rostită de prim-ministru de pe scena amenajată pe teritoriul Centrului Expoziţional aflăm că guvernul pregăteşte un proiect care să scoată vinul din categoria de produse alcoolice şi să-l introducă în categoria produselor agro-alimentare pentru ca, începând cu anul 2012, acest produs să fie scutit de accize şi timbre. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, ne spune că vinurile Moldovei în curând vor ieşi sub un brand naţional unic, care va garanta autenticitatea produsului. În final, prim-ministrul îndeamnă cetăţenii să consume vin. „Se vorbeşte foarte mult de pieţele externe, spre care ne orientăm, dar este important ca şi la noi acasăsă consumăm ceea ce producem – vin moldovenesc de calitate”. Acestea fiind spuse, cea de-a zecea ediţie a sărbătorii Ziua Naţională a Vinului a fost declarată deschisă. A urmat prezentarea a patru zone geografice vinicole: Valul Traian – vinuri produse în sudul ţării, ŞtefanVodă – vinuri din sud-est, Codru – vinurile centrului şi Bălţi – ale nordului. Fiecare din aceste destinaţii este reprezentată la sărbătoare de anumite companii de vinificaţie.

Roşu sec de Voronin

La eveniment este prezent şi Vladimir Voronin care este convins că viitorul vinului moldovenesc este legat de piaţa rusească, unde, anterior, „erau exportate 80-90 la sută din vinurile moldoveneşti”. Curios este faptul că domnul Voronin nu este singurul Voronin prezent la sărbătoare. Este prezent şi un Voronin îmbuteliat. Acesta se numeşte Cabernet „Voronin”. De la stand aflăm că aceasta este o nouă marcă de vin moldovenesc, ediţie limitată, are un procent de alcool de 13,5 şi are şi o vechime de câţiva ani. Oricum, oaspeţii evenimentului ocolesc standul cu produsul „Voronin”, unicu vin pe care îl prezintă, deoarece cortul este îngrădit din cele patru părţi, având o mică deschizătură, care dă de înţelescă nu fiecare muritor poate intra şi gusta un roşu sec de „Voronin”. „Dacă este votcă „Putinka”, de ce n-am avea şi un vin Voronin? Interesant ce gust are…”,zice un trecător uimit.

Tulburelul în vogă

Mulţimea începe explorarea standurilor şi corturilor celor 54 de întreprinderi de vinificaţie unde fiecare doritor are ocazia să guste din vinurile expuse, să procure frigărui, mici şi plăcinte. Un vin matur, de calitate, poate fi cumpărat şi la 45 de lei, însă preţurile la bucate sunt mai puţin atrăgătoare. O sută de grame de frigărui costă 35 de lei, o porţie ajungând la 80-90 de lei, un cârnăcior costă 35 de lei, iar doi mici – 34 lei. Oricum, la tarabele cu grătare se formează cozi de vizitatori care aşteaptă şi câte jumătate de oră o porţie de frigărui.Cel mai băut vin şi cel mai cumpărat, ne spune Natalia de la compania de vinificaţie „Migdal P”, este proaspătul tulburel, preţul căruia este de 10 lei per litru. Dovada că tulburelul este cea mai solicitată băutură este că, după-amiază, oamenii nu mai aveau de unde cumpăra un tulburel roşu, cel mai căutat, iar cel alb, care îns ticla de plastic semăna a borş de casă, era mai puţin solicitat.

Vinul şi câinii

Din colo de vinuri şi bucate, un alt punct de atracţie pentru vzitatori îl constituie expoziţia de câini organizată în incinta pavilionului „Moldexpo”. Pe lângă mulţimea de oameni care ciocnesc pahare de plastic cu vin ghiurghiuliu, mai apare, din când în când, câte un om care duce în lesă un Cocker Spaniel sau un Ciobănesc German. Câinii frumoşi, îngrijiţi păreau derutaţi şi puţin speriaţi în mijlocul mulţimii petrecăreţe.Intrarea în pavilionul Moldexpo costă 35 de lei,  de aceea mă limitez să admir câinii de afară.

Sărbătoarea culminează cu un foc de artificii la ora 23, după care poliţia îi îndeamnă pe vizitatori să meargă acasă. Chefli ii mai zăbovesc la câte un pahar de vin şi se lasă cu greu convinşi sa meargă spre casă.

Duminică, 9 octombrie, a doua zi a sărbătorii „Ziua Naţională a Vinului”, la „Moldexpo” este pustiu. Ploile şi frigul au lăsat tarabele cu bucate la grătar fără clienţi, unicul cort la care se îmbulzeau oamenii era celîn care ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, şi ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, găteau şi împărţeau bucate gratis. Primul a gătit peşte şi aripioare de pui la grătar, înprivinţa cărora ministrul recomanda să fie consumate cu vin „Feteasca” alb. Al doilea a venit cu oala cu fasole şi ciolan de acasă.Oamenii au apreciat gestul miniştrilor şi au spus că, în realitate, miniştrii par mai omenoşi, iar la televizor – rigizi şi severi.

Totusi Vinule ste Adevărata Bogăţie a Moldovei! Pe mapamond conturul ţării noastre seamănă cu un strugure de poamă, iar viticultura este o adevărată carte de vizită a Republicii, fiind renumită pentru vinurile sale unice.

Europa Liberă:  adică doar beau?

„Beau, că de băut e mai ieftin.Omul care se respectă, om rămîne şi mănîncă şi bea că e sărbătoare.”

Defect uman.

Toţi visăm la ceva mai bun, la o societate mai blîndă, la oameni pe care ne putem baza la greu, etc. În ziua de azi e dificil să-ţi iei zborul cînd 2 bolovani mari sunt legaţi de picioare. Greutăţile ne schimbă, ne fac mai duri, mai egoişti, însă să nu dăm vina pe societate tot timpul. Unele valori ar trebui păstrate. Aş vrea să pun accentul pe anumite defecte umane, care mă irită, deşi pentru alţii ar putea fi ceva normal.1. Neseriozitatea (uneori pe bază de amnezie)

Naiva din mine crede cu tărie că dacă cineva promite ceva, atunci faptul se va realiza. De cîte ori mi-am dat una peste cap (pentru a nu crede în oameni), numai că nu ajută . Oare chiar e atît de greu să-ţi aplici cuvintele în realitate ?! Dacă eşti o băbuţă sau un moşnegel de 100 de ani, poate ţi-aş da crezare că ai uitat. Acum, însă, sunt metode eficiente şi pentru uituci ( de exemplu: o agendă digitală, un carneţel sau poţi să-ţi scrii pe frunte). Uneori se întîmplă să nu te ţii de cuvînt, totuşi cînd asta deja devine un obicei - simt nişte explozii pe creier.
Tot aici pot include nepunctualitatea. 10- 30 minute sunt deajuns pentru a te pregăti. Sunt bărbaţi care se aranjează mai ceva ca o fată mare şi domnişoare,pentru care oglinda e prietena cea mai bună. Dacă programezi, totul - e ok, poţi să-ţi acorzi cît timp vrei : răsfaţă-te ! numai nu exagera. Cînd cineva întîrzie, eu încep a-mi face griji şi cînd respectivul vine, nu va fi fericit (fără nici o strigătură, va înţelege cît sunt de bucuroasă). Eşti punctual fiindcă te respecţi pe tine.
2. Linguşeala.
Fenomenul este atît de răspîndit azi. Nu e deloc afectat de criză, ba dimpotrivă se intensifică pe zi ce trece. Cîteodată am impresia că dacă s-ar putea materializa linguşeala, la unii oameni s-ar roade perişorii de pe limbă de la atîta lins.
Dacă vrei ceva, spune. Faptul că faci un compliment, sau mai înfrumuseţezi situaţia, nu înseamnă că pînă la urmă nu-mi voi da seama care e adevăratul motiv. Cînd te linguşeşti, te înjoseşti din ce în ce mai mult. Sinceritatea este rară. Îmi pare rău cînd apar prieteni "lingători". Datorită lor sunt tentată să construiesc bariere în jurul meu, numai că aceştia sunt precum virusurile puternice, de care nu poţi scăpa cu una cu două.
Defecte sunt multe. Nici nu aş vrea să fim perfecţi, că ar fi plictisitor, totuşi fiecare ar trebui să aibă reguli pe care să le respecte. Dacă doreşti o viaţă mai bună, faci ceva în acest sens ?! Nu cere sinceritate şi responsabilitate, cînd tu nici nu ştii ce înseamnă asta.

Ţara “minunilor”

Vin cu niste meditatii, sau contraverse pe care nu prea le fac publice, incercind pentru inceput sa gasesc raspunsul corect pentru mine.

Drept reper preiau un clip de pe www.curaj.md

Nu vreau sa ma axez pe situatia in cauza,  scopul meu este de a stabili o oarecare dreptate. Fara sa va povestesc prea multe despre trecutul “nostru” sovietic, am sa incerc sa reliefez prezentul in furtuna de pareri in care ne aflam, eu cel putin.De mici am invatat alfabetul rusesc, concomitent cu cel român, pot sa numar pe degete cite filme am vizionat in limba româna, chiar si dupa destramarea URSS procesul de rusificare a ramas, chiar daca intr-o stare latenta dar exista pina si in zilele noastre. Nu vreau sa vorbesc acum despre atitudinea sau influenta puterii centrale fata de acest proces, vreau sa reliefez relatiile interculturale. O sa sune cam dur, dar vreau sa vorbesc despre Circuldin Republica Moldova. Republicii Molodova este drept un punct forte multitudinea de culturi, natiuni, religii care s-au strins si s-au asezat pe bucata asta de pamint, si asa chinuita de soarta. Si unde fiecare si-a instaurat mici regate, cu propriile conduite, fara sa tina prea mult cont de bastinasi, asa s-a transformat pamintul Român de peste Prut intr-o “Tabara de Tigani”. Nu pot sa-i invinuiesc totalmente doar pe cei care au venit,  o Mare parte din vina o poarta si bastinasii care au permis sa fie supusi, chiar pe propriul lor pamint (ex: Capul plecat, sabia nu taie)

O piatra de temelie in formarea atitudinilor mele este Toleranta, anume din aceste motiv incerc sa vad partea plina  a paharulu in orice situatie, si partea buna in orice om.

In jurul meu au existat, exista si vor exista vorbitori de limba rusa, apropiati sufeltului meu, si anume asta imi permite sa nu cad in extreme. Am sa respect omul care ma respecta, vorbeste el rusa, engleza sau ebraica. Dar ce inseamna respect? [Respect:Sentiment sau atitudine de înaltă stimă faţă de o persoană; cinste; consideraţie (sursa: dexonline.ro)] Si cine sunt eu? Eu sunt cetatean al RM, particica mica dar imporatnta al neamului românesc, individ al sec XXI etc, pentru a ma respecta pe mine, si probabil pe fiecare din voi, cei din jur trebuie sa tina cont de rigorile, care se trag din cartea mea de conduita. Dar cu cit inaintez in viata asta si asa scurt, realizez ca Basarabenii Nu au o carte de conduita, se lasa dusi de vint si de intentii ca şatra de tigani. Probabil comparatia cu şatra de tigani nu e cea mai adecvata, daca analizam realtiile acestora foarte strinse intre ei, respectul fata de sine, lupta pentru singele lor, si dragostea care o poarta pentru originile lor.

Tăcem atunci cind ni se scuipa in suflet, cu toate ca undeva departe, intr-un colt ascuns strigam, dar nu indeajuns ca sa ne auda si ceilalti. Nu stim sa ne pastram valorile, cautam sa imprumutam valori straine, iar daca noi nu o sa ne iubim obiceiurile, cine o sa le iubesca? Daca noi nu ne respectam ca neam, cine o sa ne respecte? Daca nu stim sa zicem Nu, cum putem nega, sau fi in opozitie nocivului?

Nu putem schimba mintea batrinului care a trait toata viata in comunism, iar schimbarile care au avut loc nu i-au adus nici macar o picatura de dulce in amaraciunea durerilor, probabil trebuie sa-i intelegem, a crescut si a trait intr-o epoca, din care noi (sau cel putin eu), n-am reusit sa gust, deci nu putem sa-l invinuim, ca isi are propriile viziuni si dorinte(luptam pentru libertatea opiniei, atunci de ce incalcam propriile reguli?). A venit timpul cind noi trebuie sa construim epoca noastra!

Deseori ma gindesc la oamenii care zeci de ani in urma au pasit pe pamintul moldav, se minunau de frumusetea naturii, de doinele codrilor, de bujorii fetelor, si flacaii chipesi. Dar in ce au transformat ei, voluntar sau involuntar, acest petic de pamint.

Se simt la ei acasa, uitind la un moment dat ca e si Casa Noastra, se limiteaza la niste evenimete istorice, care ascund mult mai multe, decit contin la suprafata, dar asta nu le intereseaza, au capatat argumentele cu care vehiculeaza, chiar daca intr-o analiza mai profunda lucreaza impotriva lor.

#	Naţionalitate	R. Moldova	% Mold	Transnistria	% Tran	Total	%
1.	Moldoveni	2.564.849	76,2%	177.156	31,9%	2.742.005	69,5%
2.	Ucraineni	282.406	8,3%	159.940	28,8%	442.346	11,2%
3.	Ruşi	201.218	5,9%	168.270	30,3%	369.488	9,4%
4.	Găgăuzi	147.500	4,4%	11.107	2,0%	158.607	4,0%
5.	Români	73.276	2,2%	1000	0,5	74.276	2,0% (?)
6.	Bulgari	65.662	1,9%	11.107	2,0%	76.769	1,9%
7.	Alţii	48.421	1,4%	27.767	5,0%	76.188	1,9%
8.	TOTAL	3.383.332	100%	555.347	100%	3.938.679	100%

sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Moldova

Ei isi cunosc drepturile constitutionale, pe cind multi in noi ingropam adinc in pamint strigatul neamului, ei stiu sa-si apare pozitia, noi nu stim decit sa ne revoltam prin gradini, bordeiuri. Ei devin inetelctauli, noi plecam  La Italia, nu initiez o lupta interculturala, incerc doar sa trezesc spiritul patriotic care hiberneaza undeva in adincul românului de peste Prut. Invata sa fii Intelectual, invata sa fii Puternic!

Au venit toamnele...

Gata!!!! Orele au luat sfârşit. Mă îndrept spre staţia de troleibuze. Păşesc agale şi fără chef. Nu prea vreau să merg acasă, dar nici în stradă să rămân nu vreau. Mă simt prost şi fără energie. Doresc să mă refugiez undeva într-o altă lume. Aberaţii. O altă lume nu există. Dar în parc aş putea să merg. Ce-ar fi să mă duc în Valea Morilor?! Din strada zgomotoasă invadată de lume şi maşini păşesc scările ce duc în parc. Nu mai aud zgomot. Capul nu-mi mai vâjâie. Picioarele nu mai doresc să se mişte atât de repede, ochii încep a privi încolo şi încoace. Pe o bancă stă o bunicuţă ce rezolvă inntegrame, iar alături nepotul ei se joacă cu nişte maşinuţe. Se vede că aerul proaspăt le priieşte la amândoi. Îmi închei haina e cam frig. Dar uite o bancă scăldată de soare. Mă îndrept spre ea. Împrejurul ei sunt împrăştiate nişte ghemuleţe interesante ce seamănă cu aricii, doar că sunt de mărimi mai mici. Sunt fructele arţarului. Pentru prima dată văd cum arată un fruct de arţar şi tot pentru prima dată văd scrisă pe un scaun o astfele de declaraţie de dragoste “Iisus liubit tibia”. Interesant, cine a scris-o oare? Mă ridic şi merg mai departe. Ce-ar fi să mă abat din drum şi s-o iau spre stânga unde se vede o cărăruie bătătorită de picioarele oamenilor, dar încă umedă. Vai, dar ce-mi văd ochii? Cred că visez. O fetiţă de 4, cel mult 5 anişori, absolut goală, se joacă vioaie pe pământul rece. Nici un gest de al ei nu arată că i-ar fi frig. Mie însă mi se face şi mai frig la vederea acestei privelişti. Nu bine reuşesc eu să mă dezmeticesc că mica sirenă, aşa goală cum este, îşi încalţă doar o perecehe de sandalete şi se vâră în pârâul de alături. Asta da sirenă călită. Scoate nişte ţipete de bucurie, gângureşte ceva şi străbate râuleţul în toată lungimea sa cu aşa o bună dispoziţie , de parcă afară nu ar fi 15, dar 50 de grade C. Mama ei stă alături pe o bancă şi citeşte absorbită de lectură, o carte. Şi-a ridicat ochii doar pentru a-i răspunde unui bărbat care încearcă să o mustre “Şto vî za mati tacaia?” -”Vî zanimaitesi svaim delam diadenica”. O las pe mica sirenă să se zbenguie în voie şi merg mai departe. Mă miră nespus demult contrastul dintre iarba verde ca buraticul şi frunzele îngălbenite şi uscate. Am ajuns lângă iaz. Realizez că acesta desparte, de fapt, două anotimpuri. În partea stângă a lui, acolo unde este umbră, copacii şi iarba sunt de un verde viu, crud. Partea dreaptă e scăldată de soare. Vântul gospodăreşte printre frunzele îmbătrânite şi uscate, dar vopsite în culori pe care doar toamna le are în atelierul ei de pictoriţă. Vara încă nu este gata să-i cedeze locul surorii ei toamna. Prea îndrăgostită este ea de acest parc. Mă simt ademenită de vară pe celălalt mal. M-aş duce, dar toamna nu mă lasă. Soarele blând şi cald nu mă lasă. Stau nemişcată. În spatele meu discută două bunicuţe. Nepoţelele lor se joacă. “Trebuie să plecăm. De 3 ore ne plimbăm prin parc. Este atât de frumos aici”. Da, într-adevăr e frumos! Ce n-aş da ca să iau acest parc, cu tomnă cu tot, la mine acasă. Încerc să-mi chem gândurile înapoi, deoarece s-au pierdut şi ele pe undeva prin parc, şi mă pornesc să fac cale întoarsă. “Frumoasă toamnă, nu-i aşa”, aud deodată o voce. Pe o bancă, ascunsă între doi tufari stă un domn, iar lângă el pe o buturugă, un ceas mare şi un telefon. “Da, frumoasă. Vă place?” Nu bine reuşesc să-i adresez întrebarea , că începe a-mi recita cu glas maiestuos, de parcă însuşi Alecsandri a coborât din parcul din Valea Morilor.“Toamna rece vine; Graurii se duc; Cade cu suspine; Frunza de pe nuc.”“Dar tu vino şi te aşează lângă mine, iar eu o să-ţi recit şi din Eminescu, dacă doreşti”Toamna te face să visezi cam la multe, moşulică”, Îmi spun eu în gând. În glas îi răspund însă mai politicoasă: “Eminescu îmi place, nu zic ba, dar trebuie să plec la lecţii.” Îmi iau rămas bun de la “visătorul Alecsandri” şi merg mai departe. În timp ce eu mă deplasez pe aleea asfaltată, văd printre copaci o ceată de copii împreună cu profesora lor. În mâini ţin două pungi pline cu frunze. De ce sunt, oare, atât de cuminţi? Nu le aud vocile. Realizez însă repede despre ce sete vorba atunci când o văd pe profesoară explicându-le ceva cu mâna. Ei sunt surdo-muţi. Dar pentru a admira toamna nu e nevoie de cuvinte. Oricum nu vei reuşi să găseşti cuvintele potrivite pentru a o descrie.Aproape că am ieşit din parc. Mi-au mai rămas doar câţiva paşi. Iarăşi se aud maşini. Scuarul parcului e plin de soare. Dar un altfel de soare. Nu este soarele din parc. Nici sufletul, nici picioarele nu doresc să părăsească parcul. Privesc în urma mea, apoi înainte, unde se văd maşini, clădiri, oameni. Cu siguranţă două lumi diferite. Merg totuşi mai departe. Îmi amintesc atunci de un lucru de care realizez că îmi e foarte dor: să mă bat, să-mi scald picioarele în frunze, să simt cum foşnetul lor îmi zgârâie urechea. Nu am văzut pe nimeni aici, în parc, să se bată cu frunze. Nu simt mireasma îmbătătoare a strugurilor de poamă răscopţi. Nu aud vântul plimbându-se prin vii în speranţa că iau lăsat şi lui oamenii, poate, măcar un cârcel de poamă; nu văd cireşul, în frunzele căruia sunt adunate toate nuanţele şi culorile posibile pe care un pictor s-ar simţi pur şi simplu Dumnezeu dacă le-ar avea în setul său de culori.

O altă toamna e la sat. Şi, totuşi, câte toamne sunt? Poate ar trebui să spunem au venit toamnele şi nu a venit toamna.