Portretul celei mai scumpe fiinte de pe pamint…

Deseori, prețuirea obiectivă și profundă a unei persoane care ne-a remarcat, o sițtim abia atunci cînd ne despărțim de ea. Doar dupa ce te-ndepărtezi la o anumită distanța, începi să-i apreciezi dimensiunile. Mama, de fiecare dată cînd rostesc acest cuvînt, simt cum bătaile inimii capată contur, de parca ar vrea și ea sa imbrațișeze chipul mamei mele.

Iată că am ajuns pina unde am ajuns, iar acest lucru I se datorează mamei mele. Ea e cea care a contribuit la personalitatea mea. 

Ma cuprinde uneori un dor nebun de chipul mamei mele, de obrajorii arși de soare si de vșnt, de picioarele ei obosite care au colindat toate dealurile. Ma-ncearcă un dor nebun, un dor ce ma omoară, zi de zi, seară de seară. Abia atunci cind mi-am luat zborul de la casa parinteasca, am inceput sa conștientizez cît de greu e in lisa ei, sa caut si sa deschid eu singurica ușile vieții, una mai ușoara, alta mai grea si sa nu depind de cineva și sa nu mă inec la mal.

Dintotdeauna și-a dorit sa aiba parte de copii invățati.  Mama e mama, ea rupe din bucațica ei pentru a fi copiii indestulați. Imi amintesc adesea cuvintele ei “invața, invata si iar invața”.

Alearga biata mama din zori pina-n noapte, pentru a nu duce noi, copii lipsa de nimic.

Intr-un mod misterios si mistic a creat Dumnezeu faptura mamei mele. Ea, se identifica ca fiind cea mai frumoasa creatie a Divinitatii si a lumii.

Pentru mine, va trai vesnic... Ce altceva poate fi mai de pret decit mama?Cu ce-as putea-o inlocui? Sigur…, cu nimic! Stiu si inteleg ca fiecare dintre noi, fie azi, sau miine isi pierde mama, dar cine, cine iti poate intelege mai bine durerea sfleteasca decit ea? Mai frumoasa, mai harnica, mai intelegatoare, mai iubitoare, mai cuminte, mai desteapta si mai dulce decit mama, cine, cine poate fi?!

Cum as putea da uitarii finta care m-a remarcat pozitiv in aceasta viata. Ea, care m-a invatat sa fiu om in viata, sa nu birfesc, sa nu urasc, sa stiu a ierta, a ajuta si orice-as face si oriunde sa dau dovada ca am cei sapte ani de acasa ca sa se mindreasca cu mine.

De la ea am invatat atit de multe: sa iubesc copilasii, sa fiu o buna gospodina, sotie, rabdatoare si sa muncesc cu dragoste

Parca o vad asteptindu-ma , zicindu-mi: “in sfirsit, ai venit acasa”. Apoi cind plec, privirea ei ma urmareste pina nu se mai vede urma pasilor mei. Așa e mama, asteapta si iar asteapta poate vin copilasii la casa parinteasca, acolo unde au facut primul pas, au rostit primul cuvint, acolo, desi e iarna ti se pare mai caldut, dar si piinea mai buna cind e mama linga tine.

Ea, e fiinta care traieste doar pentru noi, copiii sunt  averea ei.Ah…, cite amintiri frumoase am trait alaturi de ea. Memoria si puterea amintirii exercita o influienta uriasa asupra mea. Lipsita de calitatea sa individuala, memoria acum imi serveste drept un instrument de testare si analiza a constructiei colective a trecutului. Am trait si traiesc alaturi de ea zile de care stiu ca nu voi avea parte tot restul vietii. Fiecare zi traita alaturi de ea, e ca o pagina a unei carti, impodobita cu cuvinte de aur, cuvinte pline de sens care spun multe-n putine. E o carte pe care ai citi-o si tot ai mai vrea s-o recitesti. De fiecare data cind o citesti, descoperi ceva nou, ceva inedit. Se distinge prin naturalismul ei, cautam adesea sa-i descopar metehnele, dar sa vezi…, nimic!

Nu voi spune acum cit de mult o iubesc, ci voi incerca mereu sa- I demonstrez aceasta. E atit de unicata… Ochii ei cei blinzi emana atita caldura, ei tac, dar privirea lor iti spun atit de multe… Stau si o admir adesea zicindu-mi: “Doamne, ce mama frumoasa am. Oare cit timp ti-a luat sa creezi o asa faptura?” A creat-o in asa fel, incit sa nu semene cu nimeni, nici n-are cum sa semene, deoarece ea e unicata.

Oiubesc, o iubesc pentru ceea ce este. O stimez, o stimez pentru ceea ce a facut pentru mine, o inteleg pentru ca si ea stie sa ma inteleaga. Ea a trait si traieste pentru mine, eu insa, am datoria si placerea de-a trai pentru ea…