Sarbatori

În fiecare an pe data de 1 decembrie îmi felicitam prietenii si ma bucuram si eu impreuna cu ei. Zapada, frig, ornamente pentru brad, lumini, miros de copturi, ....e altfel. Anul acesta m-am pierdut printre problemele zilnice si am uitat ce inseamna atmosfera de sarbatoare. Nu mai sunt copil, au aparut mai multe griji. Oare asta conteaza? Voi zimbi peste ani de presupusele probleme. Vor aparea altele si mai complicate.

E foarte plăcut să simţi feeria sărbatorilor de iarna. Sunt Fragmente din viaţă pentru care merită să fiu veselă:
"Goana după cadouri" - Cînd eram mică nu prea cumpăram cadouri, ci le primeam. Fiecare colţişor din apartament era răscolit în căutarea darului de la Moş. Nu le puteam găsi. Şi totuşi era ceva care nu trecea de năsuc . Aveam un simţ deosebit la dulciuri . Ele se găseau uneori frumos împachetate pe rafturi - printre haine, alteori sus - pe dulap.

"Impodobitul bradului" -Noi alegeam globurile şi le plasam pe toate uniform, sub unghiuri - o adevărată arta :).

"La săniuş" - am mîncat atîta zăpadă şi veneam acasă udă. Erau 2 deluşoare pe care le-am coborît şi pe burtă , iar sania rămînea în urmă. Un lucru e sigur - hainele stăteau în picioare chiar şi după ce le dezbrăcam.

" Ritualul spălatului cu zăpadă" - întîi o bulgăreală zdravănă cînd ieşeam din şcoală după care urmau atacuri asupra fetelor. Nu puteai fugi şi îţi dădeai seama că mai bine te lăsai păgubaşă. Ei erau mai puternici şi nici o coaliţie de-a noastră nu-i învingea.

" Înfulecatul" - eu nu ştiu cum de încăpeau atîtea bunătăţuri în noi. Mîncarea gătită de mama şi bunica e aromată, apetisantă ... te lasă fără cuvinte. Noi eram săcuşori fără fund.

" Obiceiuri" - colinde, semănat, urat, ... . E plăcut să primeşti pici care umblă prin fiecare casă pentru a creea o atmosferă deosebită. Ei sunt zgribuliţi , cu căciulile trase pe frunte şi uneori mai uită din cuvinte, dar gestul contează.
Poate e cazul să te opreşti şi să te simţi fericit. Măcar pentru o clipă. Totul va părea mai uşor şi mai plăcut. Inspiră aerul de sărbătoare. Undeva - eu fac la fel :D.

"ultima oara"

"ultima oara"

Noi..adica toti oamenii ne amintim de lucrurile facute pentru prima oara.Notam in calendar prima nota de zece , primul cadou primit , prima iubire , primul concurs castigat si multe altele .

Nu le uitam aceste amintiri asa usor . Dar ce facem pentru ultima oara , poate nici nu ne mai intereseaza . Daca am stii ca este ultima data cand poti face ceva ai sublinia acel moment intr-o agenda personala , ai memora imaginea , poate ai scrie o carte sau ai face un film .

Uitam cand a  fost ultima oara ...Ultima oara cand ai cazut pe podeaua casei a insemnat prima oara cand ai reusit ca mergi fara ajutorul cuiva .

Iti amintesti cand a fost ultima oara cand ai facut o felicitare cu mainile tale pentru ziua mamei ?

Ultima oara cand ti-ai tinut parintii de mana .

Ultima oara cand  spus o poezie in fata unei multimi...

Daca stiai ca va fi ultima data faceai o multime de poze.

Uiti ca a fost o ultima oara cand ai pasit intr-o scoala veche cu un ghiozdan greu , unde ai luptat pentru niste note , unde ti-ai facut primii colegi si ai luat prima nota mica si prima diploma .

Ultima oara cand ai ascultat o poveste cu zane si balauri .

Ultima oara cand ai alergat dupa un fluture.

Iti amintesti de ultima oara cand ai rupt mana unei papusi si incercai sa fii medic ? Dar de timpul cand  te credeai cea mai buna mama si cea mai grozava bucatareasa?

Ultima oara cand ai plans deoarece erai singura in casa si iti era frica ?

Ultima oara..nu se mai repeta .si totusi acele momente au trecut repede fara sa le tii minte.De ce acum imi este greu sa imi amintesc lucrurile facute pentru ultima oara ? Pentru ca nu apreciem aceste momente . Daca am face astfel am cunoaste cele mai ascunse culori ale vietii , nu ne-am plictisi de viata si am intelege frumusetea anilor de pe pamant.

Azi poti face un lucru pentru "ultima oara" .

Imi doresc sa fii putut opri timpul in loc ,sa ma agat de toate acele "ultima oara" ..

Când se termină Moldova?

Zilele trecute am aflat nişte date care, iniţial, m-au apucat de inimă, dar, peste câteva ore de digerare a acestei informaţii, m-am simţit mai uşor, mai simplu, mai limpezită.

Potrivit unor calcule, publicate de BBC, cu citarea Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie, Republica Moldova este ţara care pierde la fiecare oră (ORĂ) câte 5 (CINCI) cetăţeni. Adică, în acest stat la fiecare oră se nasc 4, mor 6 şi pleacă în străinătate alte 4 persoane. La fiecare răsărit de soare, Moldova se trezeşte fără 120 de oameni. La fiecare Revelion Moldova face bilanţul anual şi constată că îi lipsesc 40-50.000 de cetăţeni.  În 70 de ani – ne terminăm!

Desigur, exponenţii actualei puteri politice nu vor ajunge până în 2080, la funeraliile oficiale ale R. Moldova, decât în puţine şi ramolite exemplare. Numai că anii lor de la urmă, cei de pensie binemeritată, s-ar putea petrece într-o mare şi profundă singurătate: în 20 de ani Moldova va avea puţin peste 2 milioane de oameni. Potrivit legităţilor, peste un milion dintre aceştia vor fi bătrâni şi copii, adică oameni care nu muncesc şi nu plătesc impozite. Cine vă va plăti pensiile, domnilor politicieni?

De ce îmi bat capul acum de pensiile politicienilor când ţara arde în para dispariţiei? Pentru că am înţeles că politicienii, oricât de comunişti sau necomunişti ar fi, vin în Parlament şi la conducere cu agenda personală. Şi unul dintre interesele personale ţine de asigurarea de după ieşirea (accidentală) din marea politică. Dacă politicienii de azi s-ar gândi serios la propriile pensii, înseamnă că ar trebui să ia azi măsuri urgente cu privire la (ne)dispariţia populaţiei din Moldova.

Nu-mi place să pun pariuri, dar pot să pariez pe faptul că starea populaţiei din Moldova e ultimul lucru la care se gândeşte clasa politică actuală. Şi mă bucur (ruşinată) că această clasă politică negânditoare  va suferi de rând cu toţi cetăţenii, fie şi într-un viitor cam îndepărtat. Dacă unii dintre ei, lansându-şi afaceri sănătoase acum, îşi creează un scut protector împotriva sărăciei, oricum viaţa nu le va fi  prea veselă într-un stat fără oameni. Într-un stat depopulat nici afacerile nu au cum să meargă.

Nu-i aşa că fiecare scârbă cu bucuria sa? Şi mai e o bucurie legată de această depopulare vertiginoasă:  una legată de statalişti. Statul Republica Moldova are ani număraţi! Da, şi pentru corupţi e o veste proastă – în câţiva ani nu veţi avea de la cine cere mită!

În fine, bucuria nu vine niciodată de una singură, dar până atunci mai e ceva timp. Puţin timp. Valoros, pentru cei care au mai rămas. Şi pentru cei care ar putea să rămână. Dintre cele 3 categorii care afectează numărul populaţiei R. Moldova (nou-născuţii, decedaţii şi emigraţii), cred că tot efortul trebuie îndreptat spre cei care pleacă. Pentru că pleacă tinerii, cei care vor naşte copiii de mâine. Dacă îi oprim, copiii şi nepoţii lor s-ar putea naşte aici.

De ce pleacă azi tinerii din Moldova? Din cauza lipsei locurilor de muncă. Din cauza salariilor prea mici. Din cauza preţurilor prea mari. Din cauza corupţiei. Din cauza injustiţiei. Dar, mai ales, din cauza neşansei, a lipsei oricăror perspective, a invizibilităţii reformelor.

Privesc  efortul disperat al reprezentanţilor unor instituţii europene, care încearcă din răsputeri să readucă clasa politică moldovenească la realitate. Ieri Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navy Pillay, a repetat pe la toate întâlnirile la nivel înalt că nepedepsirea oficialilor vinovaţi de tortură şi de corupţie constituie o încălcare a drepturilor omului.. Înalţi oficiali europeni repetă în cor zilnic despre drepturile încălcate ale puţinilor rămaşi, despre riscurile migraţiei şi depopulării, despre corupţia nepedepsită, despre nedreptatea care sperie şi alungă oamenii.

În Moldova, actualmente, există o singură coadă, lungă, mare şi tristă. Coada începe la arhivă, se întinde pe la Consulatul României sau pe la ambasadele altor state şi se termină prin gări: oamenii îşi fac actele şi bagajele de plecare non-stop. E cineva capabil să spună stop? Sau ne înţelegem şi plecăm toţi mai devreme?

Speranta moare ultima

Potrivit unui studiu, cei mai pesimişti oameni de pe pământ sunt cei care trăiesc în cele mai bogate ţări, în timp ce în ţările în curs de dezvoltare oamenii sunt mult mai mulţumiţi de poziţia lor. Cei mai puţin încrezători în ziua de mâine sunt cetăţenii din Japonia, Franţa şi Marea Britanie, au constatat cercetătorii. Numărul optimiştilor în rândul locuitorilor acestor ţări nu depăşeşte 10%, în timp ce mai mult de jumătate dintre cetăţeni consideră că, în viitorul apropiat, situaţia lor ar putea să se înrăutăţească.

Interesant ar fi să ştim care este situaţia în Republica Moldova, «cea mai bogată ţară de pe glob». Cum s-a schimbat concepţia oamenilor de-a lungul anilor şi câtă încredere au în ziua de mâine? Moldovenii, pe parcursul întregii istorii, au demonstrat o capacitate de lucru enormă, dar şi o naivitate constantă că ziua de mâine le va aduce ceva mai bun decât cea de azi, iată însă că mâine devine azi şi oamenii iarăşi speră la un alt mâine şi încă un alt mâine, şi tot aşa la infinit.

Câte zile de mâine s-au transformat în azi, ieri, alaltăieri, în anul trecut, în secolul de mult uitat, dar moldovenii continuă să spere cu aceeaşi credinţă în binele ce va veni negreşit. Bineînţeles că speră şi cred că binele va triumfa, doar au depus atâta muncă, au ales oameni «de încredere» în fruntea ţării, pentru ca lucrurile să se desfăşoare anume în această ordine de idei, şi nu altfel.

Moldova este ţara care a fost condusă de practic toate partidele posibile: comunist, liberal, democrat, liberal-democrat. Diferenţa în denumiri este enormă, esenţa, însă, rămâne aceeaşi. Ei toţi cred în ziua de mâine, în faptul că ea, în mod obligatoriu, le va aduce ceva bun, dar acel ceva va veni în familia lor, în casa lor, şi nu în familiile moldovenilor, în casele oamenilor.

Această încredere în ziua de mâine e de domeniul fantasticului. Cum poţi să crezi în ziua care, pe parcursul unei istorii întregi, n-a venit niciodată? Cum poţi crede că cineva veşnic flămând şi însetat, cu buzunarele larg deschise pentru toate mărunţişurile, dar mai ales nestematele din lume va avea grijă să ajungă şi la tine ceva lumină şi dreptate? Cred că savanţii ar trebui să studieze creierul moldoveanului. Cu siguranţă că vor găsi o anomalie. În caz contrar, cum poate fi explicată această încredere în ceva inexistent?

În timp ce toţi bogătaşii se plâng de viaţa grea pe care o duc, se tem teribil de ceea ce le va aduce ziua de mâine, moldovenii sunt mulţumiţi. Nu-i nelinişteşte nici faptul că deja de doi ani n-au preşedinte (nici nu le trebuie, oricum nu se va schimba nimic). Când ridică un păhărel, o fac pentru sănătatea cuiva sau de sufletul cuiva, şi nu pentru plinul buzunarelor. Bineînţeles că oamenii care se gândesc la suflet nu pot să nu creadă în ziua de mâine. Ei n-au de ce se teme sau pentru ce se nelinişti. Cei cărora nu le-a rămas nimic, cu excepţia sufletului, n-au ce pierde. Ei visează doar la o rază de lumină şi aceea… pentru suflet.

Portretul celei mai scumpe fiinte de pe pamint…

Deseori, prețuirea obiectivă și profundă a unei persoane care ne-a remarcat, o sițtim abia atunci cînd ne despărțim de ea. Doar dupa ce te-ndepărtezi la o anumită distanța, începi să-i apreciezi dimensiunile. Mama, de fiecare dată cînd rostesc acest cuvînt, simt cum bătaile inimii capată contur, de parca ar vrea și ea sa imbrațișeze chipul mamei mele.

Iată că am ajuns pina unde am ajuns, iar acest lucru I se datorează mamei mele. Ea e cea care a contribuit la personalitatea mea. 

Ma cuprinde uneori un dor nebun de chipul mamei mele, de obrajorii arși de soare si de vșnt, de picioarele ei obosite care au colindat toate dealurile. Ma-ncearcă un dor nebun, un dor ce ma omoară, zi de zi, seară de seară. Abia atunci cind mi-am luat zborul de la casa parinteasca, am inceput sa conștientizez cît de greu e in lisa ei, sa caut si sa deschid eu singurica ușile vieții, una mai ușoara, alta mai grea si sa nu depind de cineva și sa nu mă inec la mal.

Dintotdeauna și-a dorit sa aiba parte de copii invățati.  Mama e mama, ea rupe din bucațica ei pentru a fi copiii indestulați. Imi amintesc adesea cuvintele ei “invața, invata si iar invața”.

Alearga biata mama din zori pina-n noapte, pentru a nu duce noi, copii lipsa de nimic.

Intr-un mod misterios si mistic a creat Dumnezeu faptura mamei mele. Ea, se identifica ca fiind cea mai frumoasa creatie a Divinitatii si a lumii.

Pentru mine, va trai vesnic... Ce altceva poate fi mai de pret decit mama?Cu ce-as putea-o inlocui? Sigur…, cu nimic! Stiu si inteleg ca fiecare dintre noi, fie azi, sau miine isi pierde mama, dar cine, cine iti poate intelege mai bine durerea sfleteasca decit ea? Mai frumoasa, mai harnica, mai intelegatoare, mai iubitoare, mai cuminte, mai desteapta si mai dulce decit mama, cine, cine poate fi?!

Cum as putea da uitarii finta care m-a remarcat pozitiv in aceasta viata. Ea, care m-a invatat sa fiu om in viata, sa nu birfesc, sa nu urasc, sa stiu a ierta, a ajuta si orice-as face si oriunde sa dau dovada ca am cei sapte ani de acasa ca sa se mindreasca cu mine.

De la ea am invatat atit de multe: sa iubesc copilasii, sa fiu o buna gospodina, sotie, rabdatoare si sa muncesc cu dragoste

Parca o vad asteptindu-ma , zicindu-mi: “in sfirsit, ai venit acasa”. Apoi cind plec, privirea ei ma urmareste pina nu se mai vede urma pasilor mei. Așa e mama, asteapta si iar asteapta poate vin copilasii la casa parinteasca, acolo unde au facut primul pas, au rostit primul cuvint, acolo, desi e iarna ti se pare mai caldut, dar si piinea mai buna cind e mama linga tine.

Ea, e fiinta care traieste doar pentru noi, copiii sunt  averea ei.Ah…, cite amintiri frumoase am trait alaturi de ea. Memoria si puterea amintirii exercita o influienta uriasa asupra mea. Lipsita de calitatea sa individuala, memoria acum imi serveste drept un instrument de testare si analiza a constructiei colective a trecutului. Am trait si traiesc alaturi de ea zile de care stiu ca nu voi avea parte tot restul vietii. Fiecare zi traita alaturi de ea, e ca o pagina a unei carti, impodobita cu cuvinte de aur, cuvinte pline de sens care spun multe-n putine. E o carte pe care ai citi-o si tot ai mai vrea s-o recitesti. De fiecare data cind o citesti, descoperi ceva nou, ceva inedit. Se distinge prin naturalismul ei, cautam adesea sa-i descopar metehnele, dar sa vezi…, nimic!

Nu voi spune acum cit de mult o iubesc, ci voi incerca mereu sa- I demonstrez aceasta. E atit de unicata… Ochii ei cei blinzi emana atita caldura, ei tac, dar privirea lor iti spun atit de multe… Stau si o admir adesea zicindu-mi: “Doamne, ce mama frumoasa am. Oare cit timp ti-a luat sa creezi o asa faptura?” A creat-o in asa fel, incit sa nu semene cu nimeni, nici n-are cum sa semene, deoarece ea e unicata.

Oiubesc, o iubesc pentru ceea ce este. O stimez, o stimez pentru ceea ce a facut pentru mine, o inteleg pentru ca si ea stie sa ma inteleaga. Ea a trait si traieste pentru mine, eu insa, am datoria si placerea de-a trai pentru ea…