.jpg)
Mai mult sau mai puţin reprezentative din perspectiva mea, le-am acceptat, nu îmi permit cel puţin o combatere, nu am eu stofă americană ca să simt entuziasmul lor cu visul american, tot aşa cu celelalte. Înţeleg, însă, că am stofă de moldoveancă dar unde mi-i ideea naţională pe care mi-o doresc în interior, întinsă pe stofa ce-o deţin?
De altfel, ideea naţională constituie acea lumină de la sfârşitul tunelului care repartizează raze în toate nişele societăţii, cu diferite intensităţi dar cu aceeaşi esenţă, astfel ea constituie acel ceva care o integrează pe mătuşa Maria şi pe Andrei Pavlovici pentru elaborarea uniunii statale şi pentru o mărşăluire lungă, dificilă dar eficientă din toate punctele de vedere.
Din ’91 încoa’ am avut o idee, care chipurile ar fi trebuit să genereze stabilitatea şi acel drive în dezvoltarea tuturor nişelor societăţii. Nu zic, a fost, a fost până a fost obţinută independenţa, până s-au întocmit formalităţile gen: limbă, simboluri, integritate ş.a. Independenţa, a fost o idee, însă caracterul ei – unul vremelnic, care-şi schimbă forma: din lumină la sfârşitul tunelului în lumină literară, simbolică, istorică.
Din 2000 încoa’ am trecut pe o altă pseudoidee naţională şi anume pe cea de Integrare Europeană, cum să vă zic…pseudo, cam atât.
După ce am început să mă lovesc tot mai mult de realitatea cafeniu simbolică în care existăm, am ajuns să cred că o idee naţională bine elaborată, definită şi implimentată ar fi acea lumină şi în spaţul dintre Prut şi Nistru. Problema rezidă în timpul pe care-l deţinem şi pregătirea populaţiei, efemerităţile prin care au trecut le-au şters pofta de iluminare, le-au băgat în cap egoismul existenţial şi le-au bătut în ţinte sensibilitatea.
Timpul însă poate fi şi el unul efemer şi atunci acum e acum. E timpul de încordare a circumvoluţiilor (nu a tuturor şi nici a jumătăţii, şi nici măcar a unui procent) care vor simte, înţelege, studia şi în final elabora ceea ce se numeşte Idee Naţională.
