sâmbătă, 12 ianuarie 2013


Incompleti

Lipseste mereu cate ceva. Cate un zambet, cate o fraza, cate o privire, astfel incat sa nu fie niciodata tabloul complet. Ne nastem cu piese lipsa, cu jumate de suflet in alt capat al lumii si alergam continuu sa gasim oameni care sa ne completeze. 

Visam de mici la ceva doar al nostru... o casa, o masina, un job, o iubire; Si le dobandim. Insa nu la timpul potrivit. Unele vin prea devreme, cand esti inca prea prost sa intelegi ce conteaza defapt, altele prea tarziu , cand esti plecat fie in trecut , in incercarea de-a recupera lucruri pierdute si vise casate de viata, fie intr-o lume paralela , care speri zi de zi, sa-ti ofere toate la un loc : caminul, masina, jobul, iubirea.

 Ne-am nascut incompleti si trebuie sa ne ducem handicapul asta moment cu moment. Mi-ar placea sa adun intreaga lume-n sinea mea si s-o inchid acolo. Sa-mi umplu golurile din mine cu o parte din fiecare. Sa nu mai fiu nevoita sa astept si sa nu primesc, sa ofer si sa nu mi se accepte, sa lupt si sa nu castig;

Sinceritatea, floare rară

,,Sinceritatea este o inimă deschisă. Puţini oameni o arată; de obicei ceea ce vedem este o imitaţie pusă pentru a prinde în capcană încrederea altora.” 
(La Rochefoucauld)
Multe s-au scris despre sinceritate, dar încă și mai multe se vor scrie, fiecare din noi, însă,  definind-o  în funcție de situația în care se află și de motivele care l-au făcut să-și aducă aminte de  acest termen. În general, sinceritatea nu este o trăsătură de caracter, ci o expresie a inteligenței. Tot mai des observăm cum acest principiu este ignorat sau chiar călcat în picioare, oamenii dorind, mai degrabă, să audă minciuni de la tine decât adevărul. 
Fiind și unul dintre modurile cele mai frumoase de a-i cuceri pe oameni, sinceritatea  trebuie cultivată în fiecare din noi, chiar dacă lumea în care trăim nu favorizează acest lucru. Iată și de ce, oamenii se conformează acestei situații, uitând cu desăvârșire sensul acestui cuvânt; mint, își ascund adevăratele sentimente ascunzându-se după o mască care de cele mai multe ori se află în contradicție cu caracterul persoanei. Astfel, ne complicăm viața, devenind egoiști, fățarnici și mândri, ne însigurăm, iar mai apoi ne întrebăm unde am greșit.
Cum vrei ca ceilalți să fie sinceri cu tine când  îi minți în față? Cum să te iubească cineva când nu știi să-ți exprimi trăirile într-un mod cât mai cinstit? Cum să reușești în viață când nu ești sincer cu sine însăți?
Ar trebui să fim mai sinceri, ar trebui să acordăm mai multă importanță adevărului, ar trebui să uităm ce este minciuna și ar mai trebui să citim ce a scris Eliade despre sinceritate:
,,Mi se pare că foarte mulţi oameni îşi fac despre sinceritate o idee atît de puţin clară, încît ajunge mai degrabă o superstiţie. Se spune: a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a nu măslui nimic, a te deschide de tot. Exact; dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu “cînd nu ascunzi nimic” celuilalt – ci cînd nu ascunzi ceea ce se aşteaptă de la tine să nu ascunzi. Este paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta se verifică nu prin tine, ci prin celălalt. Eşti sincer numai cînd spui ceea ce vrea şi ceea ce se aşteaptă altul de la tine să spui.”