marți, 7 februarie 2012


Măști putrezite 




 


Haideți să vorbim despre oameni...sau mai degrabă despre acei oameni care se cred superiori celorlalți. Probabil că apelativul ”oameni” nu e tocmai cel potrivit pentru ei, însă hai să nu-i numim altfel, din simplul motiv că nu-mi place să jignesc.
Se întâmplă ca prin viață să ni se intlneste uneori persoane care să ne afișeze niște măști frumos colorate și îngrijite cu multă atenție. De multe ori m-am înșelat în privința unui om, de multe ori am descoperit deșertăciune sub carapacea unei aparențe uluitor de frumoasă. Pe propria piele am trăit ce înseamnă să vezi în cineva minunăția și să trăiești cu iluzia asta până când realitatea îți face dovada adevărului de dincolo de mască. Sub creionul perfect ascuțit ce așterne cuvinte de mărgăritar, nici nu aveți idee ce se poate uneori ascunde. Promisiuni câte în lună și-n stele, aerul de om elevat, de un fel de atingător al unui prag foarte înalt în ale înțelepciunii...toate doar ca să pară altceva. Și când te gândești că de multe ori din cauza unor astfel de oameni, al căror rol e doar să te scârbească de lumea în care te-ai născut, stai și îți amărăști clipele, îți tai sufletul cu gânduri negre,  întrebându-te în neștire: de ce?
Mai au două ”calități” deosebite oamenii ăștia: 1. îți trântesc ușa în nas exact când simt că ești în cer, zburând, și 2. se reîntorc la tine când tu deja ți-ai văzut de ale tale, ți-ai găsit liniștea. Atunci apar și ei, așa ca dintre ceilalți, și încep să își zugrăvească iar fățărnicia în pasteluri. Îți vine să te revolți, să dai replici, dar mă întreb dacă nu cumva e mai bine să îi ignori. Pentru că oricum nu ai putea ajunge niciodată la un punct comun cu cineva care poartă o mască..putrezită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu