Armani

Azi s-a întîmplat să trec prin Piaţa Centrală. Treceam ca un vînt (de mică viteză) printre oamenii puternic grabiti, cu ochii bunghiti, pe feţele uscate si obrajii rozovi, angajaţi în tîrguieli de ultimatum, arătînd cu degetele de pămînt spre roadele obosite , scuipîndu-şi clăbucii printre picioarele trecătorilor.

Un miros de ardei verzi i'mi gîdila nările, împletindu-se în arome de salată. Întind ochii în cer, e albastru şi gol. Aş călca pe acolo, acolo nu are cum să răsune muzica asta ieftină de la sitarim, mînca-o-ar liniştea.

- Asta-i tare bună, de firmă. Uite, mătuşă, Armani!!!

Gîndurile mele au fost accidentate de vorbele unui vînzător ocupat cu o băbuţă de vreo 70 de ani, în cîrjă, zbîrcită şi oarbă din cîte-mi puteam da seama din felul ei de a pipăi haina lăsînd ochii să hoinărească. Mă oprisem printre oameni, fără vreo direcţie. Cumpăra bunicuta o haină nepoţelului de vreo 10 anişori. Iar el aşa micuţ şi subţirel, se pierdea în tricoul alb, mult prea mare, cu guler piestriţ. Ptiu, Armani...

Zîmbeam. Nu ştiam ce e mai hazliu..vînzătorul cu pretenţii glamour din Piaţa Centrală sau faptul că le spunea unei bunici şi unui prichindel cine ştie din ce tărîmuri veniţi pentru care cuvîntul "Armani" e ca şi "PIB".

Mi-am continuat pasul. Urcam spre cer. Popas în 188